Aplicatii ale terapiei ocupationale in schizofrenie

Bogdan Constanciuc

March 26, 2013

Schizofrenia este o tulburare cronica, cu efecte considerabile asupra abilitatilor functionale ale persoanei.  In plus, persoanele cu schizofrenie experimenteaza disfunctionalitati datorita reactiei de respingere din partea societatii.

Schizofrenia este gresit inteleasa de publicul general si clinicienii au o responsabilitate in a combate miturile si credintele eronate despre aceasta tulburare. Cunostintele despre patologia asociata tulburarii, abilitatea de a lucra cu o abordare de echipa si dorinta de a relationa cu persoana cu schizofrenie sunt esentiale pentru succesul unei interventii.

Terapia ocupationala reuneste intr-o metoda coerenta mai multe abordari si isi propune sa promoveze sanatatea si starea de bine in toate aspectele vietii de zi cu zi. Programele de interventie sunt structurate astfel incat sa faciliteze integrarea si functionarea persoanei in mediul sau social, profesional, interrelational si personal. Principiul de baza al terapiei ocupationale este implicarea activa a persoanei in procesul terapeutic.

Terapia ocupationala le ofera persoanelor cu schizofrenie posibilitatea de a-si imbunatati abilitatile practice necesare pentru performarea sarcinilor pe care le au de indeplinit. Participarea activa in sesiunile de terapie reprezinta o oportunitate de a lua decizii si de a dobandi mai mult control asupra propriei situatii. Cercetatori precum Gerard Hogarty, de la Universitatea din Pittsburg, au aratat ca terapia in combinatie cu medicatia antipsihotica este mai eficienta decat medicatia singura in reducerea numarului recaderilor si in adaptarea la provocarile pe care le implica schizofrenia.

Unul dintre aspectele deficitare cu care se confrunta persoanele cu schizofrenie il reprezinta performarea rolurilor sociale. Rolul reprezinta un set de asteptari care definesc pozitia unei persoane în societate. Rolurile au fost definite ca “un buchet de atribute si asteptari social determinate, asociate unor pozitii sociale”(Turner 1998). Cand tulburarea debuteaza devreme persoana nu are timpul necesar pentru invatarea si exercitarea rolurilor, existand situatii in care singurul rol, chiar si dupa varsta de 35 ani, este doar acela de fiu/fiica. In cazul in care schizofrenia debuteaza dupa 26 ani (varsta de referinta pentru considerarea unui handicap sau al unei tulburari), desi persoanele au avut timp sa se implice in activitati si roluri, abilitatile lor pot fi grav afectate de simptomele pozitive si negative.

Putine roluri ramase si performate de persoanele cu schizofrenie sunt vazute ca fiind disfunctionale de catre societate. Unul din aceste roluri este cel de pacient. Acest rol poate fi vazut ca fiind disfunctional deoarece implica un patern de comportament pasiv, dependent, opus celui activ, independent (Parsons, 1951; Pearlin, 1983; Wessen, 1965; Wolfensberger, 2000). In plus, indivizii diagnosticati cu schizofrenie au adesea deficit in invatarea si/sau mentinerea abilitatilor interpersonale necesare pentru a interactiona si a exersa roluri pozitive, acceptate social.

Acest deficit de abilitati se manifesta in domenii precum igiena personala, management financiar, obiceiuri legate de masa, gatit, utilizarea transportului public, folosirea timpului liber (Broekema, Danz & Schloemer, 1975; Liberman et al, 1993; Mann et al, 1993). Tratamentul pentru aceste persoane poate reduce simptomele, iar programul de activitati promoveaza implicarea in activitate si interactiunile sociale.

Interventiile prin care terapia ocupationala atinge aceste obiective in schizofrenie sunt:

Activitati structurate – se dezvolta abilitati, se invata comportamente diverse, abilitati de coping si management al timpului; potential pentru dezvoltarea de abilitati de petrecere a timpului liber si creste stima de sine cand sarcinile sunt indeplinite cu succes.

Activitati expresive – se lucreaza pe comunicarea nonverbala, abilitati creative si emotionale; potential pentru dezvoltarea de abilitati de petrecere a timpului liber si creste stima de sine cand sarcinile sunt indeplinite cu succes.

Psihoeducatie – folosita pentru a invata abilitati de viata dar si pentru managementul simptomelor; trainingul asertivitatii; a fi constient de starea de sanatate.

Abilitati de viata functionale – autoingrijire de baza, igiena, imbracaminte, prepararea meselor si managementul banilor.

Trainingul abilitatilor sociale – eficient in mod special in grup, implica comunicare verbala si nonverbala.

Training pre/vocational – include dezvoltarea de abilitati de baza precum abilitati de prezentare si interrelationare, gestionarea timpului, management financiar. Obiectivele de reintegrare profesionala trebuie gradate si uneori, poate fi nevoie de suport continuu.

Cele mai multe activitati se adreseaza mai multor domenii deficitare si terapeutul trebuie sa adapteze si gradeze activitatile pentru a veni cat mai bine in intampinarea nevoilor individuale sau ale grupului. Obiectivele tratamentului pot fi atinse in diferite feluri folosind o varietate de tehnici individuale sau de grup.

Terapeut Ocupational

Elena Pana